Şase studenţi doctoranzi din TUIASI au participat la cursuri de training la Universitatea Cote D’Azur din Nisa

În perioada 4 – 7 decembrie 2023, la Universitatea Cote D’Azur, Nisa (Franţa) a avut loc prima Şcoală de Iarnă organizată în cadrul proiectului internaţional DocTalent4EU, la care TUIASI este partener.

Şcoala de iarnă DocTalent4EU reprezintă o oportunitate unică pentru studenţii doctoranzi de a beneficia de o experiență de învăţare cuprinzătoare, care combină instruirea online cu cea față în față, relaționarea cu alți participanți din cele 7 instituții partenere, din Franţa, Spania, Portugalia, Norvegia, Irlanda. Studenţii doctoranzi au beneficiat de experiența unor traineri cu reputaţie internaţională, care au transmis cunoștințe și abilități valoroase, îmbunătăţind consistent perspectivele de carieră ale participanților.

În cadrul acestui eveniment, studenţii doctoranzi de la TUIASI au participat la cursuri de training în tehnici de negociere şi comunicare, cursurile fiind organizate în 3 module: primul modul online, în perioada octombrie – noiembrie; al doilea derulat on-site, la Universitatea Cote D’Azur; iar ultimul modul, cel de evaluare va avea loc la începutul anului 2024.

Studenţii participanți vor primi credite digitale, care vor putea fi adăugate la CV, prin intermediul unui certificat Europass, oferit de Universitatea Cote D’Azur.

La aceste cursuri TUIASI a fost reprezentată de Zakaria Owusu-Yeboah (Facultatea de Construcții și Instalaţii), Denisa Șmadici (Facultatea de Mecanică), Raluca-Maria Țâbuleac şi Laura-Elena Grigoraș (Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului Cristofor Simionescu), Silvia-Nicoleta Plăcintă şi Tudor-Alexandru Filip (Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică şi Informatică Aplicată).

Mărturii ale studenţilor doctoranzi:

Laura Elena Grigoraş: “Sunt în permanență în căutare de oportunități pentru a-mi îmbunătăți competențele, atât în domeniul meu de cercetare, cât și în alte arii, precum comunicarea și negocierea. Mărturisesc că aceste competențe nu îmi vin natural, aceasta fiind chiar motivația care m-a determinat să mă înscriu la acest curs. Cel mai marcant aspect a fost oportunitatea de a interacționa și colabora; dintre cei 30 de participanți din 6 universități din Europa, am reușit să lucrez sau să stabilesc contacte cu fiecare, profitând de această experiență ca cea mai relevantă șansă de networking din întreaga mea carieră academică de până acum.”

Silvia Plăcintă: “Participarea la scoala de iarna DocTalent4EU a depășit cu mult orice așteptare a mea. Recomand cu căldura această experiență colegilor doctoranzi care doresc să iasă din zona de confort și să se implice în activități atât de creative, care necesită o dedicare totală. Am descoperit un mediu propice în care fiecare idee a fost întâmpinată cu deschidere și în care s-a încurajat exprimarea liberă a opiniilor.”

Denisa Smadici: “Participarea la Scoala de Iarna de la Nisa a fost pur și simplu captivantă! Proiectul a oferit un cadru perfect atât pentru dezvoltarea personală, cât și pentru cea profesională, subliniind importanța abilităților transferabile, indispensabile pentru succesul profesional, dar și sansa de networking cu oameni diferiți. Aș sugera oricărui student doctorand să participe cel puțin o dată într-un astfel de proiect pentru că va fi cu siguranță o experiență de neuitat!”

Tudor Filip: “Desfășurarea activităților pe baza jocurilor de rol în echipe neomogene, deschiderea participanților spre a crea noi conexiuni cu persoane din alte domenii de activitate, dorința de dezvoltare a abilităților de comunicare și negociere, dar și experiența și carisma organizatorilor și a persoanelor invitate au contribuit la reconfigurarea așteptărilor inițiale. În momentul de față, dupa această experiență, mă consider mult mai pregătit să folosesc cunoștințele acumulate, aptitudinile și abilitățile dezvoltate. Acestea constituie un kit complet care poate fi folosit pentru a desfășura cu succes activități în contexte diferite.”