Anunt privind stagiile de formare Erasmus+ (STT) pentru personalul didactic auxiliar, ctr. nr. 2018-1-RO01-KA103-047402

Rezultatele selectiei pot fi consultate la urmatorul link

Programul Erasmus+ oferă personalului didactic auxiliar al TUIASI posibilitatea de a candida pentru un stagiu de formare (Staff Training – STT) în cadrul programului Erasmus+ cu țări participante – KA103, perioada de desfășurare a mobilităților fiind până la data de 31 mai 2020.

Durata unui stagiu de formare este de minim 2 zile consecutive – maxim 5 zile consecutive.

Numărul de locuri disponibile pentru suplimentarea aferenta anului academic 2018 – 2020: 25

Finanțarea pentru stagiul de formare: conform regulilor programului Erasmus+ și a Regulamentului PO.PRO.05.

Componenţa dosarelor de concurs:

  • cerere de inscriere la concursul de selecție – Anexa 2  (sau se va lua de la Biroul Relații Internaționale – Erasmus+),
  • curriculum vitae,
  • scrisoare de intenție,
  • certificat de competențe lingvistice,
  • alte documente care susțin dosarul de concurs (atestate/ certificate, etc.);

Condițiile de eligibilitate sunt:

  • să fie angajat la TUIASI în funcția de personal didactic auxiliar;
  • să prezinte un atestat de competențe lingvistice;

Criteriile după care se desfășoară selecția sunt:

I) Experiență internațională (ex.: program Erasmus+ KA 103/KA 107, alte programe internaționale, etc.) (10p);

II) Implicarea în proiecte internaționale la instituția de origine (TUIASI) (10p);

III) Mobilitate nouă / Candidat aflat la prima mobilitate de formare Erasmus+ KA103 (10p);

IV) Sarcini de serviciu (enumerare) care implică interacțiuni cu studenții/ profesorii din străinătate (10p);

V) Conducători de structuri din administrația universității (10p).

Fiecare participant la selecție va fi evaluat individual de către Comisia de selecție printr-o Fișă de evaluare a candidatului pentru mobilități outgoing de formare în programul Erasmus+ KA103.

Stagiile de formare pentru personalul administrativ se vor desfășura dupa cum urmează:

  • în cadrul unui eveniment de tip “Erasmus+ Staff Training Week/ International Week” organizat de către universitățile/ instituțiile din Uniunea Europeană cu acest scop. Fiecare beneficiar de mobilitate de formare este responsabil de identificarea unui astfel de eveniment organizat de instituțiile europene. Informaţii cu privire la aceste evenimente pot fi găsite pe site-urile universităţilor europene, precum şi accesând platforma IMOTION (link: staffmobility.eu), unde participantul poate afla detalii cu privire la organizarea acestor evenimente.
  • prin participarea la un eveniment de tip training/ curs/ eveniment educational (cu excepția conferințelor) organizat de către o instituție de la nivel european.
  • instruire la o instituție de învățământ superior parteneră sau la o altă organizație relevantă din străinătate.

Dosarele de candidatură se depun în perioada 25 Noiembrie – 06 Decembrie 2019 la Biroul Relații Internaționale – Erasmus+.

Selecția va fi efectuată de către Comisia de selecție Erasmus Staff Training. Concursul de selecție va fi organizat în perioada 09 – 10 Decembrie 2019, iar rezultatele vor fi afișate la avizierul BRIE și pe site-ul www.international.tuiasi.ro.

Persoană de contact: prof. Sabina SĂRULEANU, telefon 0232. 278.680/ int. 2561, email: international@tuiasi.ro.