Pe 6 octombrie 2026, Amfiteatrul T2 al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a găzduit evenimentul Erasmus Open Doors, dedicat oportunităților oferite de programul Erasmus+. Ediția din acest an a înregistrat un număr record de participanți, peste 300 de studenți TUIASI venind pentru a afla mai multe despre mobilitățile internaționale și despre procedura de înscriere.
În cadrul întâlnirii, reprezentantele Prorectoratului Relații Internaționale și Coordonatoriii Erasmus+ din facultățile TUIASI au prezentat oportunitățile de mobilitate disponibile, etapele necesare pentru înscriere, precum și alte informații despre programul Erasmus+.
Informații, experiențe și inițiative studențești
La eveniment a fost prezentă și organizația ESN – Erasmus Student Network, alături de care participanții au descoperit mai multe despre comunitatea studenților internaționali. Totodată, întâlnirea a marcat lansarea concursului foto-video #EuSuntTUIASI, o inițiativă dedicată implicării studenților și promovării vieții universitare.
Ambasadorii Erasmus + – studenți beneficiari ai unor mobilități internaționale, au împărtășit propriil experiențe, oferind participanților perspective concrete asupra participării la programul Erasmus+. În completarea prezentărilor, echipa Prorectoratului Relații Internaționale a organizat o activitate interactivă, sub forma unei mici tombole. Studenții au extras bilețele împăturite care conțineau informații de tipul „Știai că?”, descoperind astfel curiozități într-un format accesibil și dinamic. Unii dintre participanți au câștigat materiale promoționale TUIASI, iar activitatea a fost primită cu entuziasm, toți studenții reacționând pozitiv.
Dialog și implicare în comunitatea TUIASI
Erasmus Open Doors s-a încheiat cu o sesiune de networking, în cadrul căreia studenții au putut continua discuțiile și schimburile de informații. Momentul a oferit un cadru informal pentru dialog între participanți, reprezentanții universității și ceilalți invitați.
Participarea a peste 300 de studenți la această ediție confirmă interesul comunității studențești TUIASI pentru programul Erasmus+ și pentru oportunitățile de mobilitate.