Alianța INGENIUM

TUIASI este membră a Alianței de Universități Europene INGENIUM

Universitatea Tehnică Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) formează o rețea de tip „universitate europeană” alături de alte nouă instituții de învățământ superior de prestigiu din Europa.

Misiunea INGENIUM este de a dezvolta un Campus European care să funcționeze ca o universitate cu zece filiale, cu o singură ofertă academică pentru toate nivelurile de învățământ superior (licență, master și doctorat) și un singur sistem de management școlar integrat în propria sa platformă IT. Activitățile vor include un număr mare de studenți, personal academic și administrativ care vor lucra împreună pentru a-și consolida munca într-un cadru internațional.

Partenerii INGENIUM

1. Universitatea din Oviedo (UNIOVI), Spania

2. Universitatea de Medicină din Sofia (MUS), Bulgaria

3. Universitatea din Creta (UoC), Grecia

4. Universitatea de Științe Aplicate Karlsruhe (HKA), Germania

5. Universitatea de Științe Aplicate din Finlanda de Sud-Est (XAMK), Finlanda

6. Universitatea Gabriele d‘Annunzio“ din Chieti – Pescara (UdA), Italia

7. Universitatea din Skövde (HiS), Suedia

8. Universitatea Tehnologică din Munster (MTU), Irlanda

9. Universitatea Rouen Normandy (URN), Franța

10. Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi, România

Obiectivele Alianței

10 Zile de INGENIUM

Acest eveniment emblematic pentru Alianță are loc de două ori pe an și este găzduit de două universități partenere, în două săptămâni succesive. Este un eveniment umbrelă la care participă studenți, profesori si mentori din toate țarile Alianței. Acesta nu numai că îmbogățește în mod dinamic experiența academică a participanților, dar cultivă legături și conexiuni durabile între membrii comunității INGENIUM.

Cele mai noi știri INGENIUM

Eco-GENIUM: un nou proiect european pentru inovare și antreprenoriat, în cadrul Alianței INGENIUM, cu participarea Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași

O nouă inițiativă a Alianței INGENIUM, proiectul Eco-GENIUM: Eco-driven Digital...

Read More >

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, în continuare partener strategic în Alianța INGENIUM, finanțată european până în 2028

Comisia Europeană a aprobat finanțarea până în 2028 a proiectului...

Read More >

Participare a TUIASI la Program Intensiv Mixt la Oviedo – Noi oportunități de mobilitate, micro-certificări și programe Pathway în cadrul Alianței INGENIUM

O delegație a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI)...

Read More >

Kick-off INGENIUM Student Partnership la TUIASI, 11 mai 2026

Pe 11 mai 2026, ne‑am întâlnit online cu echipele proiectelor...

Read More >

De la amfiteatrele TUIASI la Parlamentul European: povestea unui student care a dus vocea Iașului la Strasbourg

În Strasbourg, clădirile Parlamentului European au o solemnitate care te...

Read More >

TUIASI, implicată în șapte proiecte europene INGENIUM în cadrul Joint Education Lab

Alianța europeană INGENIUM a publicat rezultatele celui mai recent apel...

Read More >